miercuri, 6 februarie 2013

The Land Down Under - The Beach

   A venit si luna februarie... nimic nou de raportat, in principiu aceeasi viata, munca si casa, distractii in weekend si din cand in cand cate o plaja si dupa munca.
   Sa va povestesc un pic despre Oceanul Indian. Am sa il compar cu Marea Neagra, ca pe asta o stim cu totii. Nisipul e aici mult mai fin ca la marea noastra, si de cele mai multe ori e doar nisip, fara scoici. Plajele sunt foarte multe, orasul fiind foarte intins. Pe plaje sunt salvamari - in principiu insa doar pe plajele din oras. Salvamarii se cheama Surf Life Saving Club si sunt in principiu voluntari, ca rasplata au acces la tot felul de cluburi (nu neaparat cluburi de noapte, ci si sportive sau de recreere). Ei vin si planteaza doua steaguri pe plaja cam la 30 m distanta intre ele si aia e zona pe care o urmaresc ei si unde este recomandat sa inoti. Sigur ca e o zona foarte mica si lumea sta si mult pe langa, asa ca si ei se mai plimba pe plaja.

   Pe deasupra, la plajele din oras trece cam de doua-trei ori pe ora un elicopter care urmareste apa in cautare de rechini. Apa este foarte limpede si ii poate vedea din elicopter. Cei mai desi sunt Tiger Sharks, mai rar apar Hammerhead Sharks sau Great White - Marele alb. Imediat ce il vad insa, anunta prin statie salvamarii de pe plaja care inchid plaja, au o sirena foarte puternica si toata lumea iese din apa. Elicopterul mai trece prin zona si daca rechinul pleaca plaja se redeschide.
    Pe plaje nu se aude nici o muzica. Nu exista Radio Vacanta ca la noi. Nu exista nici terase sau dughene de unde sa iti iei un suc sau altceva. Toate sunt in afara plajei. Practic, exista o sosea pe malul oceanului (la noi aici poarta numele de West Coast Drive - dar si-l mai schimba pe parcurs) langa care sunt pe partea cu oceanul o gramada de parcari si acolo unde sunt plajele amenajate tot felul de parculete mici prinse intre sosea si plaja. In aceste parcuri gasesti gratare (plite cu gaz) publice gratuite unde iti poti face un gratar la pranz si te poti feri de caldura de la ora 12 stand la umbra unui copac. Tot aici langa aceste parculete mai poti gasi cate un restaurant sau magazin, pe plaja ele neexistand.
   Poza a fost facuta la Mullaloo Beach, puteti vedea parculetul, cladirea salvamarilor in dreapta si accesul pe plaja care se afla undeva mai jos un pic. Scaunele de camping care sunt foarte populare aici si o masuta acoperita unde poti manca la umbra ce gatesti la gratar (era un pic mai in stanga, nu l-am prins in poza).
   Aici se vede si gratarul unde e lumea stransa si mai multe mese acoperite.
   Si asa arata un barbeque auzzie style, pe plita cu gaz, la plaja. 
   Deoarece exista atat de multi kilometrii de plaja, indiferent de cata lume este venita mereu vei gasi loc sa iti pui cearsaful. Nu exista sezloange decat daca iti aduci tu de acasa. Lumea sta fie pe nisip fie in scaune sau mini-sezloange de plaja. Exista si niste corturi speciale de plaja unde sa poti sta la umbra.
   Si aici exista insa din pacate alge, cateodata apa este plina de ele. Nu exista insa acei viermisori care mai apar pe la noi si mai pisca.
   Curentii sunt insa foarte puternici, mult mai puternici ca la noi. Daca ai ajuns in apa pana la gat, trebuie sa te tii bine cand trece cate un val pentru ca te trage cu o forta foarte mare. Din cauza asta si valurile sunt maricele, asa ca s-a deszvoltat binisor surf-ul. Ce e drept, nu sunt imense, si de cele mai multe ori e fun sa te lupti un pic cu ele, dar pot fi si periculoase.
   Cum noi stam in nord, vizitam in principiu plajele de pe aici, Trigg Beach, Sorento, Hillary's, Whitford's Nodes si Mullaloo. Am fost insa si mai sus, la Yanchep Lagoon (cam 40 de km de la noi, exista un recif aproape de mal care formeaza o laguna frumoasa), Two Rocks (am mai scris despre ea, acolo am facut primele gratare pe plaja din Australia), Guilderton - Moore River sau Lancelin.
   Guilderton ar fi de mentionat, este un orasel asezat la confluenta raului Moore cu Oceanul. Poti face aici plaja si baie fie in rau, fie in ocean. Vara raul nu are un debit atat de puternic incat sa se verse in ocean, asa ca se formeaza un fel de lac, desi probabil ca cele doua comunica subteran. Doar iarna cand ploua mai des raul depaseste bariera de plaja si se varsa cu adevarat in ocean.
   In rest, plaje salbatice sunt cate vrei, sute si sute de kilometrii unde poti sa fii chiar singur cuc pe plaja cat vezi cu ochii. Nu exista insa salvamari si nici elicoptere care sa verifice de rechini, asa ca esti pe caciula ta. 
   In general vara, care dureaza cam de pe la sfarsitul lui noiembrie pana prin martie-aprilie se poate face baie lejer in ocean. Noi am mai fost de cateva ori si dupa munca, seara, de la ora 5 - facem vreo jumatate de ora pana la plaja pentru ca este rush-hour - si am facut cate o baie la Trigg Beach, e foarte relaxant. Viata are o altfel de savoare cand poti sa te destinzi dupa munca si nu trebuie sa mai alergi o gramada ca sa mai faci un ban in plus.


Un comentariu:

  1. Frumos Costy, sa sti ca dupa serviciu poti merge sa faci o baie in ocean! Sa aveti grija la rechini!

    RăspundețiȘtergere