Dupa cum spuneam, luni am avut primul interviu cu angajatorul, caci pana acum vorbisem doar cu recrutorul. Interviul era la ora doua, locatia nu era departe, undeva in Balcatta, doar ca nu aveam autobuz direct, trebuia sa schimb odata. De pe la ora 12 m-am dus si am mancat ceva, apoi mi-am facut freza, m-am parfumat, mi-am luat costumul, m-am aranjat, imi printasem de aseara CV-ul (ca nestiind adresa la care voi locui aici, nu am putut veni cu el printat din RO), am luat si scrisorile de recomandare si scrisoarea de la EA (ma gandeam ca poate imi trebuie, desi nu am aratat-o pana la urma, ca nu a fost necesara). Am mai pus o copie dupa scrisoarea de grant de la viza si la ora 13 fix eram in statie la autobuz. Am luat 371 pana aproape de Warwick, unde am coborat si m-am pus sa astept autobuzul 428. Ajunsesem pe la si un sfert, trebuia sa astept cam un sfert de ora dupa 428 care facea apoi 10 minute, deci ajungeam pe la fara 20, exact asa cum mi-a recomandat si recrutorul. Trec mai multe autobuze, chiar cand se apropia ora la care trebuia sa vina, trece un autobuz pe care scria mare in fata 000 - Not in service. Aici, daca nu ii faci semn cu mana, autobuzul nu opreste in statie, asa ca nici asta nu a oprit si dupa ce a trecut de mine, ma uit pe spate si scria 428. M-au luat toti dracii, mama lui de autobuz. Da-i iar repede cautare pe Google Maps, sa vad cand vine urmatorul, in 10 minute venea un 427 care mergea tot prin zona aia, si ajungea la fara 10, cu 5 minute de mers pe jos de la statie.. eram cam la fix. Noroc ca de data asta pe autobuz nu mai scriau balarii, ci scria ce trebuie, asa ca m-am urcat rapid si am ajuns cu bine la fara 5 intrand pe usa.
Cladire mare, firma mare, cu peste 100 de angajati, m-am dus la receptie, i-am zis ca am o intalnire cu HR Manager si Lead Engieerul, fata de acolo m-a rugat sa astept putin si in 5 minute au venit cei doi. M-au condus in sala de conferinte unde ne-am asezat la masa si au inceput sa ma ia la intrebari. In primul rand, voiau sa stie ce am lucrat prin RO... le-am povestit, adaugand pe langa detaliile tehnice (cu ce programe am lucrat, ce gen de cladiri am facut) si cateva detalii din spatele proiectarii (zisesem ca am fost Lead Engineer pe anumite proiecte, adica am condus proiectul) adica sicane dintre constructor si proiectant, mici povesti cu modificari care au aparut dupa ce proiectul a fost predat (de exemplu schimbarea functiunii cladirii), chestii de genul asta. Chiar s-au mirat ca stiu d-astea, adica chestii care nu tin neaparat de proiectarea de structura in sine, cred ca astea le-au aratat mai mult ca stiu despre ce vorbesc decat faptul ca stiu sa folosesc AutoCAD sau ETABS.
Mi-au povestit si ei ce cauta, practic aveau nevoie de un Senior Engineer care sa mentoreze cativa Juniori si sa conduca o echipa la realizarea unor proiecte - acum aveau de facut de exemplu niste birouri pentru companiile de minerit de prin Port Headland si Karratha. Compania este mare, una dintre cele mai mari din Perth, iar faptul ca lucrasem pana acum in colaborare cu un inginer de care auzisera, ba chiar care le facea lor verificare de proiect a contat enorm.
M-au intrebat si ce prospecte de viitor am, au fost foarte incantati cand le-am spus ca doi ani trebuie sa muncesc in WA conform contractului de sponsorizare pe care il am cu guvernul WA, imi ziceau ca au avut probleme cu ingineri care au plecat catre Melbourne sau Brisbane. S-au interesat si de ce am venit in Australia, de cum e viata prin Romania... lucruri de genul asta. Per total, o conversatie foarte placuta, oamenii destul de calzi si prietenosi. La sfarsit mi-au multumit pentru ca am venit si au zis ca o sa ma anunte prin agentul de recrutare care ma adusese aici de decizia lor.
Dupa ce am iesit, l-am sunat pe agent si i-am povestit cum a mers, el a zis ca ii mai lasa cam jumatate de ora si apoi ii suna. Imediat cum am terminat, stateam in statia de autobuz si ma suna Simona, fusese cu Mihaela si cu o prietena de aici la shopping (prietena de aici avea masina) si la intoarcere se uita pe geam si a vazut firma unde fusesem eu la interviu, asa ca voia sa vada daca am terminat. A fost la fix, au oprit si m-au luat si pe mine si am mers la prietena asta acasa care ne-a omenit cu o ciorba de fasole cu ceapa... o minunatie. La ei am gasit multe bunatati romanesti, am mancat untura cu paine cum nu mai mancasem din tinerete...
Absolut minunati romanii pe care i-am cunoscut aici... ne-au ajutat foarte mult, atat cu lucruri pentru casa (aproape tot mobilierul il avem de pe la ei) cat si cu sfaturi si chiar cu recomandari pentru joburi pe aici.
Pe la mijlocul ciorbei m-a sunat recrutorul si mi-a zis ca in principiu vor sa imi faca o oferta, dar nu se hotarasc inca daca sa ma bage la rezidential sau comercial (practic, ei au firma impartita, unii fac blocuri si case - astia sunt rezidentialul, altii fac magazine si birouri - astia sunt comercialul si mai sunt unii cu industriale) asa ca se mai gandesc pana maine. Am fost foarte bucuros, nu ma asteptam sa am chiar asa succes din primul interviu.
Am ajuns acasa unde seara am baut o bere cu vecinii si ne-am uitat la un episod de Top Gear.
Marti de dimineata, liniste. S-a facut 10, nici un telefon. Se face 11, tot nimic. Abia pe la 12 fara ceva, ma suna recrutorul sa imi spuna ca s-au hotarat, ma vor la comercial si ca mi-au facut o oferta. Ma intrebasera cam ce salariu as vrea si le zisesem intre atat si ATAT. Mi-au oferit direct ATAT, deci am fost mai mult decat multumit. Le-am zis ca accept oferta si ca sunt diponibil de luni. Recrutorul m-a felicitat si mi-a zis ca revine cu un telefon. A sunat iar dupa o jumatate de ora sa imi spuna ca aia sunt de acord dar ca trebuie sa fac un consult medical - medicina muncii - just a formality si ca nu pot incepe pana cand nu trec de controlul asta medical. De acum incolo, o sa ma caute ei, el recrutorul si-a terminat treaba, m-a mai felicitat odata si m-a rugat ca daca vreodata o sa imi caut alt job sa ii dau un mail tot lui mai intai, ca o sa imi gaseasca el ceva cu siguranta. I-am multumit si eu.
Asadar, cam asta e situatia. Suntem aici de pe 13 septembrie, azi e 24 octombrie si iata ca am reusit sa imi gasesc primul job... a durat o luna si jumatate sa zic, deci se poate. Este foarte greu de spart bariera agentilor de recrutare, care nici nu se uita in CV-uri, aici cei de la Hays sau CivilJobs.com.au fiind notorii.
Programul de munca este de la 8 si jumatate la 5 seara, 8 ore de munca si o jumate de ora pauza de masa. Sper sa ma descurc binisor, din ce am observat pana acum proiectarea in Perth nu este tocmai dificila, este chiar mai usoara decat in RO, dar are cateva materiale si tehnici specifice pe care nu le cunosc inca dar sper sa le pot prinde destul de repede.
marți, 23 octombrie 2012
duminică, 21 octombrie 2012
The Land Down Under - Weekend
A venit din nou weekendul... impulsionati de vremea frumoasa, am iesit sambata din casa si ne-am indreptat catre Hillary's. Mai fusesem aici si in primele zile dupa sosirea noastra, dar voiam sa mai mergem pentru ca sunt foarte multe magazine si cafenele, se poate face si plaja, exista si un waterpark si chiar si un acvariu. Voiam foarte mult sa ne cumparam alti ochelari de soare, cu niste lentile adaptate la ultravioletele de pe aici, soarele fiind mult mai puternic in Australia decat in Romania. Aveam noi ochelari de soare din RO, dar erau foarte stabi, luati de prin mall-uri si nu oarecum profesionisti cum iti trebuie aici.
La Hillary's, dupa ce am facut shoppingul de rigoare ne-am asezat sa mancam ceva - am incercat "american ribs", sunt mare fan al ribs-urilor facute cum trebuie, dar astea "americane" nu m-au dat pe spate deloc, desi trebuiau sa fie sweet and sour au fost doar sweet, foarte sweet chiar. Nici cartofii prajiti nu mi-au placut in mod extraordinar, dar tendinta asta am mai observat-o si pe la alte fast food-uri, ii taie prea grosi si ei obtin un gust undeva intre cartofii prajiti si cei wedges. Personal, imi placeau mai mult cartofii prajiti de pe la McDonalds sau KFC din RO (la KFC cartofii sunt la fel de nasoli, la McDonalds nu am ajuns inca, dar o sa incerc). Per total, OK mancarea, dar nu extraordinara, aici pot spune cu mana pe inima ca ribs-urile pe care le fac eu cu mana mea sau cu mana sotiei (da, stiu, radeti, da are Simona un talent...) ies mult mai bune.
Dupa ce am mancat, pentru ca nu prea ne venea sa stam la soare, ardea cam tare, ne-am dus la acvariu - aquarium in engleza. Intrarea costa 28$/persoana, destul de scump, trebuie sa recunosc, dar merita fiecare cent. Punctul de atractie este un bazin imens in care inoata foarte multi pesti, de la pesti mici colorati ca niste zebre pana la ditamai rechinii (cel mai mare are 3,5m) si broaste testoase. Ce este cu adevarat spectaculos este faptul ca au un tunel subacvatic prin tot bazinul asta prin care mergi (de fapt nici nu mergi, pentru ca au un moving sidewalk - trotuar mobil), decat stai si casti gura si te plimba el. Foarte spectaculos, pestii vin practic pana la cativa centimetrii de capul tau. Rechinii uriasi si mai ales pisicile de mare - celebrele stingray's care l-au omorat si pe Steve Irwin sunt foarte spectaculoase.
Dupa acest tur subacvatic, am vizitat si restul acvariului, cu o gramada de acvarii mici cu tot felul de pesti, caracatite si serpi. Exista chiar si un bazin plin de star-fish - stelute de mare pe care oricine le poate lua in mana si examina.
Exista si un bazin plin cu stingray's, foarte spectaculos modul in care inoata pisicile astea de mare.
Dupa acvariu, ne-am mai plimbat prin Hillary's si am mai mancat o inghetata. Foarte frumoasa atmosfera... sunt niste locuri superbe prin Perth-ul asta, jos palaria.
La Hillary's, dupa ce am facut shoppingul de rigoare ne-am asezat sa mancam ceva - am incercat "american ribs", sunt mare fan al ribs-urilor facute cum trebuie, dar astea "americane" nu m-au dat pe spate deloc, desi trebuiau sa fie sweet and sour au fost doar sweet, foarte sweet chiar. Nici cartofii prajiti nu mi-au placut in mod extraordinar, dar tendinta asta am mai observat-o si pe la alte fast food-uri, ii taie prea grosi si ei obtin un gust undeva intre cartofii prajiti si cei wedges. Personal, imi placeau mai mult cartofii prajiti de pe la McDonalds sau KFC din RO (la KFC cartofii sunt la fel de nasoli, la McDonalds nu am ajuns inca, dar o sa incerc). Per total, OK mancarea, dar nu extraordinara, aici pot spune cu mana pe inima ca ribs-urile pe care le fac eu cu mana mea sau cu mana sotiei (da, stiu, radeti, da are Simona un talent...) ies mult mai bune.
Dupa ce am mancat, pentru ca nu prea ne venea sa stam la soare, ardea cam tare, ne-am dus la acvariu - aquarium in engleza. Intrarea costa 28$/persoana, destul de scump, trebuie sa recunosc, dar merita fiecare cent. Punctul de atractie este un bazin imens in care inoata foarte multi pesti, de la pesti mici colorati ca niste zebre pana la ditamai rechinii (cel mai mare are 3,5m) si broaste testoase. Ce este cu adevarat spectaculos este faptul ca au un tunel subacvatic prin tot bazinul asta prin care mergi (de fapt nici nu mergi, pentru ca au un moving sidewalk - trotuar mobil), decat stai si casti gura si te plimba el. Foarte spectaculos, pestii vin practic pana la cativa centimetrii de capul tau. Rechinii uriasi si mai ales pisicile de mare - celebrele stingray's care l-au omorat si pe Steve Irwin sunt foarte spectaculoase.
Dupa acvariu, ne-am mai plimbat prin Hillary's si am mai mancat o inghetata. Foarte frumoasa atmosfera... sunt niste locuri superbe prin Perth-ul asta, jos palaria.
joi, 18 octombrie 2012
The Land Down Under - Working all day long
Nu am mai scris de cateva zile, motivul fiind ca nu am avut ce povesti, am stat pe langa casa, fiind ocupat cu lucrul. Poate singurul lucru interesant care s-a intamplat a fost ca am fost sunat din nou de recrutorul care m-a sunat si data trecuta si de data asta a gasit un job si pentru mine, luni am un interviu direct la angajator... sa vedem cum o fi. In rest, doar stat pe langa casa si muncit la proiectele pe care le am, dupa cum spuneam.
Viata in Australia are o alta ritmicitate fata de cea din Romania... este mult mai linistita. Daca in Romania putea oricand iesi la o bere la crasma din coltul strazii sau in centru, aici, mai ales din cauza orasului care este imens, este foarte greu sa faci acelasi lucru, mai ales cand nu ai masina, cum suntem noi. Autobuzele nu mai circula dupa 11 noaptea, asa ca de obicei o noapte prin vreun club vine insotita si de o calatorie cu taxiul, un drum din centru pana la noi aici costand peste 50 de dolari, in conditiile in care un plin de benzina la masina costa 70-80 de dolari la o masina normala. Foarte scump taxiul pe aici, asa ca ne limitam la transportul in comun. Si daca poti merge in centru sa bei o bere cu ceva prieteni, sa faci 45 de minute cu autobuzul dus - intors iti cam ia cheful, mai ales ca berea o poti bea si acasa. Asadar serile din timpul saptamanii sunt in general petrecute at home, in familie cum s-ar zice. Aici avem noi noroc, deoarece avem vecinii aproape si putem bea seara o bere cu ei, mai avem cu cine interactiona, e totusi o treaba buna.
Cat despre job... trebuie sa recunosc ca este greu sa treci de hatisul firmelor de recrutare. Din pacate, foarte multi agenti de recrutare habar nu au de partea tehnica a aplicatiei - indiferent de meserie. La mine in proiectare asta s-ar traduce cam asa: sa zicem ca un angajator a facut rost de un proiect mare pentru un cartier de case. Si cere la o firma de recrutare sa ii caute un structural engineer ca el are de facut multe case. Recrutorul pune anuntul pe net si cand vin CV-urile, parerea mea e ca da un simplu search (CTRL+F) si cauta cuvantul cheie "homes". Daca la tine in CV nu scrie asa ceva, nu esti bun. Nu conteaza ca tu ai facut zeci de blocuri, lucrari mari, si cu alea te lauzi in CV, nu cu parlitele de case, si ca si pentru angajator ar fi mai bine ca odata ce termina cu casele de facut, poate urmatorul proiect o sa fie altceva, nu case, si sa ai un inginer cu o experienta mai larga ar fi minunat, nimeni nu se uita si nu sta sa gandeasca ce exact poti face tu. Din cauza asta esti nevoit ca atunci cand depui un CV la un job, sa il customizezi, sa fii sigur ca ce scrie acolo ca se cauta apare si la tine in CV. Scrie acolo casute, pui si tu casute, chiar daca sunt o balarie din punctul devedere al proiectantului pe langa lucrarile adevarate de inginerie. Din pacate, asta inseamna multa munca de ghicire pur si simplu a ce exact vrea recrutorul sa auda, sperand in secret ca odata ajuns in fata angajatorului adevarat o sa poti sa demonstrezi cu adevarat daca stii ceva sau nu (pentru ca si aici exista posibilitatea sa ajungi tot la departamentul de Human Resources al firmei unde o sa dai peste alti recrutori care desi sunt mai deschisi iar casca ochii mai mult la chestiile poate neesentiale pentru meserie - de exemplu experienta australiana in defavoarea skill-urilor adevarate).
Viata in Australia are o alta ritmicitate fata de cea din Romania... este mult mai linistita. Daca in Romania putea oricand iesi la o bere la crasma din coltul strazii sau in centru, aici, mai ales din cauza orasului care este imens, este foarte greu sa faci acelasi lucru, mai ales cand nu ai masina, cum suntem noi. Autobuzele nu mai circula dupa 11 noaptea, asa ca de obicei o noapte prin vreun club vine insotita si de o calatorie cu taxiul, un drum din centru pana la noi aici costand peste 50 de dolari, in conditiile in care un plin de benzina la masina costa 70-80 de dolari la o masina normala. Foarte scump taxiul pe aici, asa ca ne limitam la transportul in comun. Si daca poti merge in centru sa bei o bere cu ceva prieteni, sa faci 45 de minute cu autobuzul dus - intors iti cam ia cheful, mai ales ca berea o poti bea si acasa. Asadar serile din timpul saptamanii sunt in general petrecute at home, in familie cum s-ar zice. Aici avem noi noroc, deoarece avem vecinii aproape si putem bea seara o bere cu ei, mai avem cu cine interactiona, e totusi o treaba buna.
Cat despre job... trebuie sa recunosc ca este greu sa treci de hatisul firmelor de recrutare. Din pacate, foarte multi agenti de recrutare habar nu au de partea tehnica a aplicatiei - indiferent de meserie. La mine in proiectare asta s-ar traduce cam asa: sa zicem ca un angajator a facut rost de un proiect mare pentru un cartier de case. Si cere la o firma de recrutare sa ii caute un structural engineer ca el are de facut multe case. Recrutorul pune anuntul pe net si cand vin CV-urile, parerea mea e ca da un simplu search (CTRL+F) si cauta cuvantul cheie "homes". Daca la tine in CV nu scrie asa ceva, nu esti bun. Nu conteaza ca tu ai facut zeci de blocuri, lucrari mari, si cu alea te lauzi in CV, nu cu parlitele de case, si ca si pentru angajator ar fi mai bine ca odata ce termina cu casele de facut, poate urmatorul proiect o sa fie altceva, nu case, si sa ai un inginer cu o experienta mai larga ar fi minunat, nimeni nu se uita si nu sta sa gandeasca ce exact poti face tu. Din cauza asta esti nevoit ca atunci cand depui un CV la un job, sa il customizezi, sa fii sigur ca ce scrie acolo ca se cauta apare si la tine in CV. Scrie acolo casute, pui si tu casute, chiar daca sunt o balarie din punctul devedere al proiectantului pe langa lucrarile adevarate de inginerie. Din pacate, asta inseamna multa munca de ghicire pur si simplu a ce exact vrea recrutorul sa auda, sperand in secret ca odata ajuns in fata angajatorului adevarat o sa poti sa demonstrezi cu adevarat daca stii ceva sau nu (pentru ca si aici exista posibilitatea sa ajungi tot la departamentul de Human Resources al firmei unde o sa dai peste alti recrutori care desi sunt mai deschisi iar casca ochii mai mult la chestiile poate neesentiale pentru meserie - de exemplu experienta australiana in defavoarea skill-urilor adevarate).
duminică, 14 octombrie 2012
The Land Down Under - Cangur-burger
In weekendul asta a fost liniste. Vremea a fost destul de urata, a plouat, asa ca am stat mai mult pe langa casa. Sambata am lucrat ceva, m-am mai jucat pe calculator, m-am mai dat pe net... program de weekend in-door.
Azi dimineata insa Stefan zicea sa mergem la un targ in Joondalup, dar nu stia exact daca se tine sau nu. Am mers doar eu cu Simona cu el cu masina pana in Joondalup. Targul nu l-am gasit, dar l-am rugat pe Stefan sa ne duca la un magazin de electronice sa imi pot cumpara o imprimanta, ca am mare nevoie de ea pentru munca pe care o fac. Asa ca am fost la Lakeside Mall, in Joondalup, un mall imens si foarte frumos, similar in idee cu Baneasa Shopping City. Acolo am gasit la JB Hi Fi o imprimanta Canon multifunctionala care costa 45$ dar era la reducere cu 15% (aveau o oferta pentru produsele Canon) si am dat doar 38.25$. Ne-am mai plimbat un pic si prin K-mart si am plecat spre casa. Am condus eu la intoarcere... trebuie sa spun ca inca nu m-am obisnuit cu mersul pe banda cealalta. Daca pe strada urmaresti traficul si te orientezi mai usor, prin parcarile mall-urilor am mereu tendinta sa merg pe banda care nu trebuie. De asemenea, nu-s obisnuit sa intorc capul mereu sa verific unghiul mort, mai ales cand ma pot asigura bine in oglinzi, dar aici e obligatoriu sa intorci capul. Mai am de tras.
Dupa pranz, fetele au vrut sa mearga la un magazin de haine unde erau reduceri de 50%. Le-a dus Rares cu masina si s-a intors inapoi. Stand noi baietii acasa la un pahar de vorba, Rares a venit cu ideea sa facem un gratar. Gratar aveau ei, pe carbuni, dar nu aveam nici carbuni si nici ce sa punem pe gratar. Asa ca am tras o fuga pe la Mirrabooka la Woolworths si ne-am aprovizionat, apoi am venit acasa si cat timp Rares s-a dus sa le ia pe fete de la shopping noi am aprins gratarul. Gasisem in Mirrabooka si carne de cangur, de fapt, burgeri facuti din carne de cangur (85% carne + orez si niste E-uri), 5$/4 bucati. Mie unu mi-a placut, are un gust similar cu vita. Mi-am indeplinit deci visul cu cangur-burgerul la care visam de cand m-am apucat de toata emigrarea asta. Am mancat tare bine, nu se compara gratarul facut la carbuni cu cel facut pe plita langa plaja... are alt gust carnea. Dupa masa ne-am asezat cu totii la un film, am vazut Coming to America cu Eddie Murphy... comedie. Mai vechi, dar foarte haios filmul, chiar merita vazut. Si cam asta a fost weekendul... urmeaza o noua saptamana de munca!
Azi dimineata insa Stefan zicea sa mergem la un targ in Joondalup, dar nu stia exact daca se tine sau nu. Am mers doar eu cu Simona cu el cu masina pana in Joondalup. Targul nu l-am gasit, dar l-am rugat pe Stefan sa ne duca la un magazin de electronice sa imi pot cumpara o imprimanta, ca am mare nevoie de ea pentru munca pe care o fac. Asa ca am fost la Lakeside Mall, in Joondalup, un mall imens si foarte frumos, similar in idee cu Baneasa Shopping City. Acolo am gasit la JB Hi Fi o imprimanta Canon multifunctionala care costa 45$ dar era la reducere cu 15% (aveau o oferta pentru produsele Canon) si am dat doar 38.25$. Ne-am mai plimbat un pic si prin K-mart si am plecat spre casa. Am condus eu la intoarcere... trebuie sa spun ca inca nu m-am obisnuit cu mersul pe banda cealalta. Daca pe strada urmaresti traficul si te orientezi mai usor, prin parcarile mall-urilor am mereu tendinta sa merg pe banda care nu trebuie. De asemenea, nu-s obisnuit sa intorc capul mereu sa verific unghiul mort, mai ales cand ma pot asigura bine in oglinzi, dar aici e obligatoriu sa intorci capul. Mai am de tras.
Dupa pranz, fetele au vrut sa mearga la un magazin de haine unde erau reduceri de 50%. Le-a dus Rares cu masina si s-a intors inapoi. Stand noi baietii acasa la un pahar de vorba, Rares a venit cu ideea sa facem un gratar. Gratar aveau ei, pe carbuni, dar nu aveam nici carbuni si nici ce sa punem pe gratar. Asa ca am tras o fuga pe la Mirrabooka la Woolworths si ne-am aprovizionat, apoi am venit acasa si cat timp Rares s-a dus sa le ia pe fete de la shopping noi am aprins gratarul. Gasisem in Mirrabooka si carne de cangur, de fapt, burgeri facuti din carne de cangur (85% carne + orez si niste E-uri), 5$/4 bucati. Mie unu mi-a placut, are un gust similar cu vita. Mi-am indeplinit deci visul cu cangur-burgerul la care visam de cand m-am apucat de toata emigrarea asta. Am mancat tare bine, nu se compara gratarul facut la carbuni cu cel facut pe plita langa plaja... are alt gust carnea. Dupa masa ne-am asezat cu totii la un film, am vazut Coming to America cu Eddie Murphy... comedie. Mai vechi, dar foarte haios filmul, chiar merita vazut. Si cam asta a fost weekendul... urmeaza o noua saptamana de munca!
vineri, 12 octombrie 2012
The Land Down Under - Proiectare
Am sa va vorbesc azi putin despre munca de proiectare in constructii in Australia, asa ca dragi cititori, daca nu sunteti de meserie, imi cer scuze azi, dar o sa va plictisesc.
Dupa cum spuneam, mi-am deschis o firma si am inceput sa fac desen tehnic pentru o alta firma australiana. In acelasi timp, incerc sa pornesc colaborari cu alte persoane din constructii pentru a putea face rost si de proiecte adevarate, in care sa fac si ingineria, nu doar desenul tehnic. Momentan insa, am sa va povestesc despre ceea ce inseamna proiectarea si ingineria aici.
Dupa primirea solutiei de la arhitect, inginerii se apuca de treaba, ca si la noi, cu o evaluare de incarcari. Aici in Western Australia sunt doua tipuri mari de incarcari, incarcari date de greutatea proprie (aici intra si utilele) si incarcarile date de vant. Nu exista seism (se fac niste verificari la 0.08g pentru cladirile foarte inalte, dar la cladirile mai mici nu exista), asa cum nu exista nici zapada (in Perth cel putin nu ninge niciodata, iarna temperaturile minime ajung pe la 2-3 grade C cu plus, deci nici adancime minima de inghet nu exista). Terenul este foarte nisipos, un nisip rosu-galbui, care dupa primii 30-40 de cm devine teren bun de fundare. Presiunile din ce am calculat eu pornesc de pe la un 250-300kPa.
Un proiect de constructii, din punct de vedere al rezistentei, este impartit in doua, inginerul proiectant face partea de design (stabileste dimensiuni de grinzi si stalpi, armari, detalii de noduri la cladirile metalice, dimensiuni si pozitii suruburi sau suduri), schiteaza totul (de cele mai multe ori chiar fara cote), desenand de exemplu pentru o hala simpla o sectiune, fatadele pe care pune profilele care tin panourile de tabla, un plan de acoperis si un plan de fundatii. Am fost surprins chiar ca la o hala cu o deshidere de 20m fundatiile aveau dimensiunile de 80x80cm si erau din beton simplu. Dupa ce inginerul proiectant stabileste toate aceste dimensiuni si schiteaza detaliile de noduri, proiectul merge la ofertare - firmele de constructii vin si fac oferte pentru lucrarea respectiva. Odata desemnat castigatorul, firma de constructii ia proiectul si il da catre departamentul de "fabricators", unde alti ingineri proiectanti fac detaliile la mm sau cm, in functie de nevoi. De acolo ies detaliile similare cu cele pe care le facem noi in Romania. Odata astea facute, ele merg catre inginerul proiectant pentru aprobare si apoi se trece la construit.
Din punctul de vedere al unui inginer proiectant roman, obisnuit cu calcule de seism si cu fundatii care stau pe un teren prafos de exemplu, proiectarea in Australia de Vest este floare la ureche. Sigur, sunt cateva necunoscute, de exemplu la metal m-am lovit de necunoasterea tipurilor de profile care se folosesc sau tipurile de otel care exista. De asemenea, obisnuit cu armari sanatoase in fundatii am ramas surprins de fundatiile de hala facute din beton simplu, in care singura bucata de otel care intra era carcasa de buloane pentru stalp. Adaptarea dureaza un pic, dar este clar ca munca e cel putin la jumatate fata de cat era in Romania pentru un proiect similar.
De altfel observi asa ceva mergand si prin centru. Cladirile inalte, in special cele care trec de 10 etaje si mai au cate ceva din structura la exterior par firave, zici ca sunt facute din bete. Chiar si incarcarea din vant, desi aici bate vantul binisor, nu mi s-a parut a fi ceva extraordinar fata de ce este in Romania. Am aruncat o privire si prin stasul de vant, este destul de complicat, la fel de alambicat ca si cel de la noi din Romania, formule peste formule, dar ca valori ale vitezei vantului nu difera prea mult fata de Romania. Pana la urma, la cladirile inalte vantul poate atinge sau chiar intrece seismul in Romania, asa ca si aici structurile cladirilor inalte sunt bine contravantuite. La casute insa... se schimba treaba. Sistemul de constructie este format din ziduri exterioare din doua randuri de caramizi cu spatiu la interior, iar zidurile interioare sunt formate dintr-o singura caramida (12,5cm grosime). Majoritatea caselor sunt parter, nu exista placi de beton peste parter, planseele sunt facute fie din lemn (in general lemn lamelar, lemnul de rasinoase e rar pe aici si deschiderile camerelor sunt destul de mari - livingul nostru de exemplu are 6x6m), asa ca niste grinzi de lemn de rasinoase ar fi cam la limita, se foloseste mai mult lemnul lamelar incleiat. Acoperisurile sunt destul de aplatizate, neexistang zapada nu se justifica o panta mare la acoperis si fara zapada sunt destul de usoare, nemaifiind o problema faptul ca popul se aseaza direct pe grinda de lemn. In cazul caselor cu etaj, nici aici planseele nu sunt facute din beton armat, se practica structuri usoare fie din lemn lamelar fie din ferme mici de metal (mai avantajoase deoarece permit introducerea instalatiilor printre gauri). Tavane false peste tot, evident. Ca si fundatii, o casa parter are fundatii pe sub ziduri de 30x30 de cm in pamant (evident mai inalte daca are casa si ceva trepte la intrare - dar nu prea se practica decat la casele la care terenul e in panta). Pe jos este o placa de beton armat armata ca si la noi cu plase.
In concluzie, pentru un proiectant din Romania, proiectarea in Perth este relativ simpla pentru cladirile normale, de zi cu zi, adaptarea constand mai mult in cunoasterea pietei, a materialelor si a tehnicilor de constructie folosite si nu neaparat in probleme cu calculul in sine a constructiei.
Dupa cum spuneam, mi-am deschis o firma si am inceput sa fac desen tehnic pentru o alta firma australiana. In acelasi timp, incerc sa pornesc colaborari cu alte persoane din constructii pentru a putea face rost si de proiecte adevarate, in care sa fac si ingineria, nu doar desenul tehnic. Momentan insa, am sa va povestesc despre ceea ce inseamna proiectarea si ingineria aici.
Dupa primirea solutiei de la arhitect, inginerii se apuca de treaba, ca si la noi, cu o evaluare de incarcari. Aici in Western Australia sunt doua tipuri mari de incarcari, incarcari date de greutatea proprie (aici intra si utilele) si incarcarile date de vant. Nu exista seism (se fac niste verificari la 0.08g pentru cladirile foarte inalte, dar la cladirile mai mici nu exista), asa cum nu exista nici zapada (in Perth cel putin nu ninge niciodata, iarna temperaturile minime ajung pe la 2-3 grade C cu plus, deci nici adancime minima de inghet nu exista). Terenul este foarte nisipos, un nisip rosu-galbui, care dupa primii 30-40 de cm devine teren bun de fundare. Presiunile din ce am calculat eu pornesc de pe la un 250-300kPa.
Un proiect de constructii, din punct de vedere al rezistentei, este impartit in doua, inginerul proiectant face partea de design (stabileste dimensiuni de grinzi si stalpi, armari, detalii de noduri la cladirile metalice, dimensiuni si pozitii suruburi sau suduri), schiteaza totul (de cele mai multe ori chiar fara cote), desenand de exemplu pentru o hala simpla o sectiune, fatadele pe care pune profilele care tin panourile de tabla, un plan de acoperis si un plan de fundatii. Am fost surprins chiar ca la o hala cu o deshidere de 20m fundatiile aveau dimensiunile de 80x80cm si erau din beton simplu. Dupa ce inginerul proiectant stabileste toate aceste dimensiuni si schiteaza detaliile de noduri, proiectul merge la ofertare - firmele de constructii vin si fac oferte pentru lucrarea respectiva. Odata desemnat castigatorul, firma de constructii ia proiectul si il da catre departamentul de "fabricators", unde alti ingineri proiectanti fac detaliile la mm sau cm, in functie de nevoi. De acolo ies detaliile similare cu cele pe care le facem noi in Romania. Odata astea facute, ele merg catre inginerul proiectant pentru aprobare si apoi se trece la construit.
Din punctul de vedere al unui inginer proiectant roman, obisnuit cu calcule de seism si cu fundatii care stau pe un teren prafos de exemplu, proiectarea in Australia de Vest este floare la ureche. Sigur, sunt cateva necunoscute, de exemplu la metal m-am lovit de necunoasterea tipurilor de profile care se folosesc sau tipurile de otel care exista. De asemenea, obisnuit cu armari sanatoase in fundatii am ramas surprins de fundatiile de hala facute din beton simplu, in care singura bucata de otel care intra era carcasa de buloane pentru stalp. Adaptarea dureaza un pic, dar este clar ca munca e cel putin la jumatate fata de cat era in Romania pentru un proiect similar.
De altfel observi asa ceva mergand si prin centru. Cladirile inalte, in special cele care trec de 10 etaje si mai au cate ceva din structura la exterior par firave, zici ca sunt facute din bete. Chiar si incarcarea din vant, desi aici bate vantul binisor, nu mi s-a parut a fi ceva extraordinar fata de ce este in Romania. Am aruncat o privire si prin stasul de vant, este destul de complicat, la fel de alambicat ca si cel de la noi din Romania, formule peste formule, dar ca valori ale vitezei vantului nu difera prea mult fata de Romania. Pana la urma, la cladirile inalte vantul poate atinge sau chiar intrece seismul in Romania, asa ca si aici structurile cladirilor inalte sunt bine contravantuite. La casute insa... se schimba treaba. Sistemul de constructie este format din ziduri exterioare din doua randuri de caramizi cu spatiu la interior, iar zidurile interioare sunt formate dintr-o singura caramida (12,5cm grosime). Majoritatea caselor sunt parter, nu exista placi de beton peste parter, planseele sunt facute fie din lemn (in general lemn lamelar, lemnul de rasinoase e rar pe aici si deschiderile camerelor sunt destul de mari - livingul nostru de exemplu are 6x6m), asa ca niste grinzi de lemn de rasinoase ar fi cam la limita, se foloseste mai mult lemnul lamelar incleiat. Acoperisurile sunt destul de aplatizate, neexistang zapada nu se justifica o panta mare la acoperis si fara zapada sunt destul de usoare, nemaifiind o problema faptul ca popul se aseaza direct pe grinda de lemn. In cazul caselor cu etaj, nici aici planseele nu sunt facute din beton armat, se practica structuri usoare fie din lemn lamelar fie din ferme mici de metal (mai avantajoase deoarece permit introducerea instalatiilor printre gauri). Tavane false peste tot, evident. Ca si fundatii, o casa parter are fundatii pe sub ziduri de 30x30 de cm in pamant (evident mai inalte daca are casa si ceva trepte la intrare - dar nu prea se practica decat la casele la care terenul e in panta). Pe jos este o placa de beton armat armata ca si la noi cu plase.
In concluzie, pentru un proiectant din Romania, proiectarea in Perth este relativ simpla pentru cladirile normale, de zi cu zi, adaptarea constand mai mult in cunoasterea pietei, a materialelor si a tehnicilor de constructie folosite si nu neaparat in probleme cu calculul in sine a constructiei.
joi, 11 octombrie 2012
The Land Down Under - Drivers Licence
Si a venit in sfarsit acea zi... de dimineata ne-am trezit cu totii, am mancat un mic dejun rapid si apoi am plecat cu autobuzul 371 catre Mirrabooka, unde fetele au coborat si au ramas la shopping si noi baietii ne-am continuat drumul cu autobuzul pana la Morley, unde se afla cea mai apropiata sectie a departamentului de transporturi pentru a ne preschimba si noi permisele.
Am intrat, inauntru multa lume, ne-am dus la registratura (General Enquiries) unde i-am zis la o cucoana de acolo ce vrem de la sufletul lor, ea ne-a dat un formular pe care l-am completat si un bilet de ordine. Am completat in 5 minute formularul, in principiu intrebari despre tine (nume, prenume, data nasterii, adresa de aici) si despre permisul pe care il ai (daca e dintr-o tara recunoscuta - evident nu, de cand il ai, numarul permisului) si ne-am pus pe asteptat. Dupa vreo jumatate de ora ne-a venit randul, ne-a preluat o tipa de la un ghiseu care ne-a cerut actele si ne-a verificat viza online (nici nu a vrut sa se uite pe scrisoarea noastra de grant, s-a uitat direct pe VEVO (Visa Entitlement Verification Online). Ne-a facut copii la acte si ne-a administrat un test de vedere (adica ne-a pus sa citim cel mai mic rand dintr-o serie de litere care erau puse pe peretele din spatele ei - noi le vazusem din sala de asteptare, trebuie sa fii chior rau de tot sa nu le vezi), iar dupa ce am platit taxa (17,90$) ne-a trimis la un separeu unde erau mai multe calculatoare pentru testul scris. Cum ne pregatisem din vreme, facusem testele de pe site-ul lor (adresa este http://www.transport.wa.gov.au/licensing/21388.asp - atentie ca sunt doar pentru WA; dati mai jos pe pagina unde o sa gasiti 11 teste - alea sunt toate) iar intrebarile sunt chiar din teste alea, in 5 minute am terminat cu testul. Calculatorul nu iti spune daca ai luat sau nu, te duci iar la General Enquiries si intrebi acolo. Cum terminasem un pic mai devreme, ma asez la coada, imediat dupa mine se pune un tip care venise de afara si apoi vine si Adi. Coada se misca repede, in 5 minute am ajuns in fata, statusem de vorba cu Adi si el zice "hai ca ma dau mai asa ca tipul asta din spate era inaintea mea", se intoarce catre ala si ii zice "Go, you are in front of me". Raspunsul a fost prompt "Nu, nu, nu, lasa, treci tu in fata ca si eu vorbesc romana". Am ramas amandoi masca. Un roman din Timisoara, plecat de vreo 10 ani in America care se mutase in Australia acu vreo 3 luni si venise si el sa dea de permis de camion. Mica lumea, zau. Dar sa revin, am luat examenul fara probleme si ne-am programat la testul practic. Eu, fiindca eram in fata am prins mai repede, pe 5 Noiembrie, Adi care era dupa mine nu a mai gasit decat pe 15 Noiembrie liber. Am platit taxa (70$) si ne-am carat. La intoarcere ne-am oprit la Mirrabooka sa ne intalnim cu fetele care aveau doua cosuri pline cu tot felul de bunatati, ca de data asta fusesera si la Coles si la Woolworths ca sa compare preturile. Venisem la fix pentru a cara acasa toate cumparaturile, prevazatori, ne luasem de acasa si rucsacele cu noi si am pus in ele o parte din cumparaturi, restul in pungi le-am luat in mana si inapoi la autobuz cu care in 15 minute suntem acasa.
Seara fetele au facut o ciorba de fasole cu ciolan afumat (gasisera la magazinul sarbesc ciolan afumat... o bunatate), am taiat si o ceapa.. am mancat si apoi am desfacut o bere si am ciocnit... azi s-au implinit 4 saptamani de cand suntem in Australia. Pana acum a fost bine, Doamne ajuta sa fie tot asa si mai departe!
Am intrat, inauntru multa lume, ne-am dus la registratura (General Enquiries) unde i-am zis la o cucoana de acolo ce vrem de la sufletul lor, ea ne-a dat un formular pe care l-am completat si un bilet de ordine. Am completat in 5 minute formularul, in principiu intrebari despre tine (nume, prenume, data nasterii, adresa de aici) si despre permisul pe care il ai (daca e dintr-o tara recunoscuta - evident nu, de cand il ai, numarul permisului) si ne-am pus pe asteptat. Dupa vreo jumatate de ora ne-a venit randul, ne-a preluat o tipa de la un ghiseu care ne-a cerut actele si ne-a verificat viza online (nici nu a vrut sa se uite pe scrisoarea noastra de grant, s-a uitat direct pe VEVO (Visa Entitlement Verification Online). Ne-a facut copii la acte si ne-a administrat un test de vedere (adica ne-a pus sa citim cel mai mic rand dintr-o serie de litere care erau puse pe peretele din spatele ei - noi le vazusem din sala de asteptare, trebuie sa fii chior rau de tot sa nu le vezi), iar dupa ce am platit taxa (17,90$) ne-a trimis la un separeu unde erau mai multe calculatoare pentru testul scris. Cum ne pregatisem din vreme, facusem testele de pe site-ul lor (adresa este http://www.transport.wa.gov.au/licensing/21388.asp - atentie ca sunt doar pentru WA; dati mai jos pe pagina unde o sa gasiti 11 teste - alea sunt toate) iar intrebarile sunt chiar din teste alea, in 5 minute am terminat cu testul. Calculatorul nu iti spune daca ai luat sau nu, te duci iar la General Enquiries si intrebi acolo. Cum terminasem un pic mai devreme, ma asez la coada, imediat dupa mine se pune un tip care venise de afara si apoi vine si Adi. Coada se misca repede, in 5 minute am ajuns in fata, statusem de vorba cu Adi si el zice "hai ca ma dau mai asa ca tipul asta din spate era inaintea mea", se intoarce catre ala si ii zice "Go, you are in front of me". Raspunsul a fost prompt "Nu, nu, nu, lasa, treci tu in fata ca si eu vorbesc romana". Am ramas amandoi masca. Un roman din Timisoara, plecat de vreo 10 ani in America care se mutase in Australia acu vreo 3 luni si venise si el sa dea de permis de camion. Mica lumea, zau. Dar sa revin, am luat examenul fara probleme si ne-am programat la testul practic. Eu, fiindca eram in fata am prins mai repede, pe 5 Noiembrie, Adi care era dupa mine nu a mai gasit decat pe 15 Noiembrie liber. Am platit taxa (70$) si ne-am carat. La intoarcere ne-am oprit la Mirrabooka sa ne intalnim cu fetele care aveau doua cosuri pline cu tot felul de bunatati, ca de data asta fusesera si la Coles si la Woolworths ca sa compare preturile. Venisem la fix pentru a cara acasa toate cumparaturile, prevazatori, ne luasem de acasa si rucsacele cu noi si am pus in ele o parte din cumparaturi, restul in pungi le-am luat in mana si inapoi la autobuz cu care in 15 minute suntem acasa.
Seara fetele au facut o ciorba de fasole cu ciolan afumat (gasisera la magazinul sarbesc ciolan afumat... o bunatate), am taiat si o ceapa.. am mancat si apoi am desfacut o bere si am ciocnit... azi s-au implinit 4 saptamani de cand suntem in Australia. Pana acum a fost bine, Doamne ajuta sa fie tot asa si mai departe!
miercuri, 10 octombrie 2012
The Land Down Under - Phones
Azi am avut o zi mai plina, am plecat in CBD (Central Business District - centrul orasului adica pentru cei care nu stiu) in principal pentru a incerca sa ne facem abonamente la telefonia mobila, principiul fiind ca ne expira in doua zile creditul luat de pe cartelele pe care le-am cumparat cand am ajuns aici si nu o sa putem sa mai sunam. De acasa ne hotarasem sa ne facem abonamente impreuna cu telefoane mobile, eu voiam un Samsung Galaxy SIII deoarece are un ecran foarte mare si o sa il folosesc mult atat acum dar mai ales cand o sa am si masina pe post de GPS, si un ecran generos te ajuta aici, iar Simona voia un Iphone 5 pentru ca e mai micut un pic si foarte frumos. Oscilam inca la retele, nu stiam daca sa ne facem la Optus sau Virgin Mobile...
Odata ajunsi in centru, a inceput cautarea dupa Iphone, ideea fiind sa facem momentan doar un singur abonament si sa mai mergem asa pana cand incasam ceva bani. Plimbandu-ne pe Hay Street am dat peste un Apple Store unde erau multe Iphoane d-astea de care cautam noi la prezentare, dar la intrare era pus un anunt mare cum ca nu mai au pe stoc nimic asa ca nu poti sa cumperi de la ei Iphone 5. Mergand mai departe am dat de magazinele Optus si Virgin Mobile chiar vizavi unul de altul. Am intrat mai intai la Optus - nu aveau Iphone deloc, am mers apoi la Virgin, aceeasi poveste. Virgin insa nu avea nici Samsungul. Asa ca inapoi la Optus unde am vorbit cu vanzatorul si i-am explicat ce voiam - un abonament cu un Samsung Galaxy S3 - si daca are modelul compatibil 4G, cu atat mai bine. Din fericire avea, asa ca ne-am pus pe treaba. De data asta, cand a venit vremea inevitabilului credit check - am zis ca-s Sole Trader (adica un fel de PFA) si fiind deci patron de firma nu au mai fost probleme si dupa o asteptare de jumatate de ora ca sa dea si sistemul drumu la verificare, am semnat contractul si am primit si telefonul. Foarte frumos telefonul, un ecran urias, extrem de subtire si foarte usor. Cam mare de tinut in mana, dar asta este, o sa ma obisnuiesc rapid, sunt sigur. Mihaela oscila intre Samsung si HTC, dar pana la urma s-a oprit la Samsung si si-a facut si ea un abonament similar cu al meu - tot pe considerentul ca este 4G in timp ce HTC-ul nu era si ca noi folosim foarte mult functia de internet atat pentru chestiile de zi cu zi - mai ales ca GPS - cat si pentru a suna in Romania folosind internetul prin diferite programe de tip VoIP - Nonoh in principal sau Tango, iar o viteza crescuta a internetului prin reteaua 4G inseamna o convorbire telefonica mai clara si cu o intarizere cat mai mica.
Dupa abonamente am dat o fuga prin Harbour Town - un fel de mall plin cu outleturi. Simona voia niste adidasi sau tenesi - si-a gasit unii frumosi la Adidas. Am mai dat o tura pe la Nike si Converse si am luat-o spre casa ca ne plimbasem foarte mult si ne dureau picioarele la greu. Deoarece Harbour Town e un pic mai departe de Wellington Bus Station de unde trebuia noi sa luam autobuzul 386 catre casa, ne-am urcat intr-un autobuz CAT. In Perth sunt trei trasee de autobuze turistice, pe numele lor Red CAT, Yellow CAT si Blue CAT. Toate trei trec pe la Wellington Bus Station unde voiam noi sa ajungem si sunt perfect gratuite. De asemenea, toate autobuzele care se plimba prin centru sunt gratuite, atata timp cat nu iesi din zona 1 - adica zona centrala. La autobuzele normale exista sistemul Tag On/Tag Off, adica dai cu cartela magnetica la validare si la urcare si la coborare si te taxeaza atat cat mergi. Daca urci si cobori tot in zona 1, nu platesti nimic, dar daca urci in zona 1 si cobori in zona 2, o sa platesti. CAT-urile nu au sistem Tag On/Tag Off deoarece sunt gratuite asa ca nu te cauta de bilet.
La intoarcerea acasa am avut o surpriza placuta, in posta am gasit primul cec pentru lucrarile predate... au venit deci primii bani castigati de mine in Australia... sa traiasca ca-s tare bine primiti si de ce nu, imi urez la mai multe astfel de cecuri!
Odata ajunsi in centru, a inceput cautarea dupa Iphone, ideea fiind sa facem momentan doar un singur abonament si sa mai mergem asa pana cand incasam ceva bani. Plimbandu-ne pe Hay Street am dat peste un Apple Store unde erau multe Iphoane d-astea de care cautam noi la prezentare, dar la intrare era pus un anunt mare cum ca nu mai au pe stoc nimic asa ca nu poti sa cumperi de la ei Iphone 5. Mergand mai departe am dat de magazinele Optus si Virgin Mobile chiar vizavi unul de altul. Am intrat mai intai la Optus - nu aveau Iphone deloc, am mers apoi la Virgin, aceeasi poveste. Virgin insa nu avea nici Samsungul. Asa ca inapoi la Optus unde am vorbit cu vanzatorul si i-am explicat ce voiam - un abonament cu un Samsung Galaxy S3 - si daca are modelul compatibil 4G, cu atat mai bine. Din fericire avea, asa ca ne-am pus pe treaba. De data asta, cand a venit vremea inevitabilului credit check - am zis ca-s Sole Trader (adica un fel de PFA) si fiind deci patron de firma nu au mai fost probleme si dupa o asteptare de jumatate de ora ca sa dea si sistemul drumu la verificare, am semnat contractul si am primit si telefonul. Foarte frumos telefonul, un ecran urias, extrem de subtire si foarte usor. Cam mare de tinut in mana, dar asta este, o sa ma obisnuiesc rapid, sunt sigur. Mihaela oscila intre Samsung si HTC, dar pana la urma s-a oprit la Samsung si si-a facut si ea un abonament similar cu al meu - tot pe considerentul ca este 4G in timp ce HTC-ul nu era si ca noi folosim foarte mult functia de internet atat pentru chestiile de zi cu zi - mai ales ca GPS - cat si pentru a suna in Romania folosind internetul prin diferite programe de tip VoIP - Nonoh in principal sau Tango, iar o viteza crescuta a internetului prin reteaua 4G inseamna o convorbire telefonica mai clara si cu o intarizere cat mai mica.
Dupa abonamente am dat o fuga prin Harbour Town - un fel de mall plin cu outleturi. Simona voia niste adidasi sau tenesi - si-a gasit unii frumosi la Adidas. Am mai dat o tura pe la Nike si Converse si am luat-o spre casa ca ne plimbasem foarte mult si ne dureau picioarele la greu. Deoarece Harbour Town e un pic mai departe de Wellington Bus Station de unde trebuia noi sa luam autobuzul 386 catre casa, ne-am urcat intr-un autobuz CAT. In Perth sunt trei trasee de autobuze turistice, pe numele lor Red CAT, Yellow CAT si Blue CAT. Toate trei trec pe la Wellington Bus Station unde voiam noi sa ajungem si sunt perfect gratuite. De asemenea, toate autobuzele care se plimba prin centru sunt gratuite, atata timp cat nu iesi din zona 1 - adica zona centrala. La autobuzele normale exista sistemul Tag On/Tag Off, adica dai cu cartela magnetica la validare si la urcare si la coborare si te taxeaza atat cat mergi. Daca urci si cobori tot in zona 1, nu platesti nimic, dar daca urci in zona 1 si cobori in zona 2, o sa platesti. CAT-urile nu au sistem Tag On/Tag Off deoarece sunt gratuite asa ca nu te cauta de bilet.
La intoarcerea acasa am avut o surpriza placuta, in posta am gasit primul cec pentru lucrarile predate... au venit deci primii bani castigati de mine in Australia... sa traiasca ca-s tare bine primiti si de ce nu, imi urez la mai multe astfel de cecuri!
marți, 9 octombrie 2012
The Land Down Under - First call-back
Desi asa cum spuneam mai devreme, mi-am deschis o mica firma si momentan am lucrari, totusi imi mai caut si un job adevarat deoarece nu stiu cat timp o sa am lucrari si prefer, mai ales la inceput acum, un job stabil unui potential castig mai mare mergand pe propria firma. Oricum, daca ma angajez firma nu o inchid, ci o folosesc in continuare pentru lucrari peste program pe unde se poate.
Acestea fiind zise, am tot cautat, odata la 3-4 zile, joburi pe site-uri gen seek.com, depunand CV-uri pe unde am crezut ca ma potrivesc. Din vreo 20 de CV-uri trimise, am avut vreo 4 e-mail-uri de reject, in rest nici o miscare. Azi insa m-am hotarat sa incerc o alta strategie. Am luat din anuntul de pe seek adresa de mail a recrutorului si i-am trimis mail direct. In mail i-am pus CV-ul si doua scrisori de recomandare de la fostii angajatori romani, aceleasi pe care le-am folosit si pentru emigrare. Am scris in continutul mailului cum ca am vazut anuntul de pe seek.com (fara a pune link-ul, stiu ca unele corporatii care au mail cu scan automat de virusi baga mailurile care contin link-uri direct in spam) si i-am zis ca cred ca m-as potrivi perfect, ca am proiectat prin Europa cladiri de tot felul si ca experienta mea europeana ar fi excelenta pentru job-ul respectiv. Am insistat ca am venit in Australia pe un permanent resident visa si ca sunt echivalat ca Professional Engineer si ca pot ajunge si Chartered Engineer (un fel de verificator de proiecte). Am trimis mailul si m-am apucat sa ma uit mai departe pe anunturi. Nu au trecut nici 5 minute si telefonul suna, era chiar recrutorul caruia ii trimisesem mailul, foarte incantat ca e cea mai buna aplicatie cum ca are si scrisori de recomandare (scrisesem in mail ca sunt perfect verificabile atat prin telefon cat si e-mail sau www printr-o simpla cautare pe google - imi apare numele pe site-urile fostilor angajatori la proiectele pe care le-am facut). Nu ma potriveam la pozitia respectiva, aia cautau pe cineva cu multa experienta locala care sa conduca un proiect de 100 de milioane de dolari (un proiect comercial zicea - presupun ca un fel de mall sau ceva similar), dar mai ales dupa ce i-am povestit ce stiu sa fac si cum stau cu viza omul era foarte entuziasmat ca trebuie el sa imi gaseasca un job, ca sa il las 3-4 zile sa caute si revine el cu un telefon. Desi nu prea l-am crezut la faza asta, mi-a placut entuziasmul lui, era molipsitor, macar mi-a ridicat moralul, ca prea depuneam la CV-uri de vreo 3 saptamani si nu zicea nimeni nici pas.
In rest, azi pe seara am iesit cu totii la facut sport in parc, Adi cu fetele au alergat putin, eu m-am urcat pe niste masinarii d-alea gen steppere (se gasesc in parc, sunt gratuite) si am tras nitel de niste fiare p-acolo. Trebuie insa sa spun ca am descoperit, odata cu venirea caldurii, si un lucru neplacut despre Australia, si anume cantitatea de muste enervante/mp, care este enorma. Sunt foarte rele mustele australiene, te bazaie non stop iar cand nu bate vantul de prin zonele protejate de "bush" care se mai gasesc prin parcuri se ridica nori de musculite asa numite betive la noi in Romania care n-au nici un stres in a iti intra in ochi, nas, gura sau a se pune pe tricou. Daca dai cu mana nu pleaca, iar daca le atingi imediat ti se murdareste tricoul. Greu cu mustele prin Australia, trebuie sa recunosc, dar pana acum nu ma plang, lucrurile merg excelent.
Acestea fiind zise, am tot cautat, odata la 3-4 zile, joburi pe site-uri gen seek.com, depunand CV-uri pe unde am crezut ca ma potrivesc. Din vreo 20 de CV-uri trimise, am avut vreo 4 e-mail-uri de reject, in rest nici o miscare. Azi insa m-am hotarat sa incerc o alta strategie. Am luat din anuntul de pe seek adresa de mail a recrutorului si i-am trimis mail direct. In mail i-am pus CV-ul si doua scrisori de recomandare de la fostii angajatori romani, aceleasi pe care le-am folosit si pentru emigrare. Am scris in continutul mailului cum ca am vazut anuntul de pe seek.com (fara a pune link-ul, stiu ca unele corporatii care au mail cu scan automat de virusi baga mailurile care contin link-uri direct in spam) si i-am zis ca cred ca m-as potrivi perfect, ca am proiectat prin Europa cladiri de tot felul si ca experienta mea europeana ar fi excelenta pentru job-ul respectiv. Am insistat ca am venit in Australia pe un permanent resident visa si ca sunt echivalat ca Professional Engineer si ca pot ajunge si Chartered Engineer (un fel de verificator de proiecte). Am trimis mailul si m-am apucat sa ma uit mai departe pe anunturi. Nu au trecut nici 5 minute si telefonul suna, era chiar recrutorul caruia ii trimisesem mailul, foarte incantat ca e cea mai buna aplicatie cum ca are si scrisori de recomandare (scrisesem in mail ca sunt perfect verificabile atat prin telefon cat si e-mail sau www printr-o simpla cautare pe google - imi apare numele pe site-urile fostilor angajatori la proiectele pe care le-am facut). Nu ma potriveam la pozitia respectiva, aia cautau pe cineva cu multa experienta locala care sa conduca un proiect de 100 de milioane de dolari (un proiect comercial zicea - presupun ca un fel de mall sau ceva similar), dar mai ales dupa ce i-am povestit ce stiu sa fac si cum stau cu viza omul era foarte entuziasmat ca trebuie el sa imi gaseasca un job, ca sa il las 3-4 zile sa caute si revine el cu un telefon. Desi nu prea l-am crezut la faza asta, mi-a placut entuziasmul lui, era molipsitor, macar mi-a ridicat moralul, ca prea depuneam la CV-uri de vreo 3 saptamani si nu zicea nimeni nici pas.
In rest, azi pe seara am iesit cu totii la facut sport in parc, Adi cu fetele au alergat putin, eu m-am urcat pe niste masinarii d-alea gen steppere (se gasesc in parc, sunt gratuite) si am tras nitel de niste fiare p-acolo. Trebuie insa sa spun ca am descoperit, odata cu venirea caldurii, si un lucru neplacut despre Australia, si anume cantitatea de muste enervante/mp, care este enorma. Sunt foarte rele mustele australiene, te bazaie non stop iar cand nu bate vantul de prin zonele protejate de "bush" care se mai gasesc prin parcuri se ridica nori de musculite asa numite betive la noi in Romania care n-au nici un stres in a iti intra in ochi, nas, gura sau a se pune pe tricou. Daca dai cu mana nu pleaca, iar daca le atingi imediat ti se murdareste tricoul. Greu cu mustele prin Australia, trebuie sa recunosc, dar pana acum nu ma plang, lucrurile merg excelent.
luni, 8 octombrie 2012
The Land Down Under - 100 points
Ei, dragi cititori, sa va povestesc un pic si de ... sa-i zic "birocratia" de care te lovesti aici. Esti emigrant nou, tocmai ai ajuns in Australia, ti-ai gasit o chirie, ce sa mai, incepi sa iti pui viata pe picioare. Ai insa ca orice om, nevoie de niste servicii - in special de internet si telefonie mobila.
Booon. Si te hotarasti sa incepi cu telefonia, ca e mai urgenta. Retele de telefonie mobila sunt cate vrei, incepand cu Telstra, continuand cu Optus, Virgin Mobile, Vodafone si asa mai departe. Cea mai buna (si scumpa, evident) este Telstra, un fel de Romtelecom de la ei. Noi am ales insa Optus. Booooon, acu, ca sa iti cumperi cartela este simplu ca si la noi, pur si simplu o cumperi si o activezi. Optus are o cartela cu 30$ credit, de asta ne-am luat si noi. Am vrut insa sa ne facem abonament. Ei, aici se complica lucrurile. Ai nevoie de o identificare de 100 de puncte. Ce inseamna asta - practic, ei au toate actele impartite in 4 categorii - A, B, C, D si pentru fiecare act din fiecare categorie primesti un anume punctaj. Si evident, trebuie sa aduci atatea acte astfel incat sa faci 100 de puncte. In categoria A sunt in principiu actele de identitate - Australian Driver License (de care noi n-avem inca), Australian Passport (de care iar nu avem) si International Passport - d-asta avem. La B sunt printre altele card Cetrelink (de care n-avem), carduri si permisuri de vanatoare sau pescuit sau de condus barci si altele similare. La C intra cardul Medicare (pe atunci nu il aveam, a venit abia acu vreo saptamana), cardul de credit sau debit (d-asta aveam) si orice alte acte de pe la banci sau guvern (extras de cont de exemplu de la banca). La D sunt bagate facturi de utilitati pe numele tau de la casa (de care iar nu aveam, ca abia am luat casa in chirie si inca nu au venit facturile pe numele nostru). In concluzie, greu, foarte greu pentru un emigrant proaspat venit sa isi poata face un abonament la mobil.
Similar si la Telstra pe care ii alesesem pentru net. Aici, dupa toata tevatura cu alea 100 de puncte (aici aveam deja cardul medicare si am reusit sa le facem - la mobil nu am mai incercat, dar o sa ne mai ducem) am dat peste alta traznaie - credit check. Adica un fel de "poate asta sa plateasca abonamentul sau nu?". Evident ca la intrebarile din formularul de credit check (formular online pe care il completa vanzatorul) nu prea am avut raspunsuri - chestii gen de cat timp locuiesti la adresa curenta, unde ai locuit pana acu in ultimii doi ani, acte australiene (mor astia de dragul permisului de conducere australian, pe cuvantul meu, de parca daca m-ar lua dupa pasaportul international nu m-ar gasi), job iar nu avem inca, fima pe care mi-am facut-o e nou nouta si nu are nici un fel de trecere... in concluzie, calculatorul ne-a zis frumos pas, ca nu trecem de credit check. Asa ca ... cucu abonament la net. Vanzatorul de acolo, un tip destul de amabil, ne-a zis asa, neoficial, ca daca venim cu permisul de conducere o sa trecem de credit check-ul ala.
In concluzie... la mobil ia de vorbeste pe cartela si la net.. vezi si tu pe unde faci rost (exista si internet cafe-uri) ca nu e rost de luat net de pe la astia. Noi avem mare noroc cu vecinii nostri (multam fain de tot) ca ne-au permis accesul pe router-ul lor de net, cat despre telefonia mobila, stam pe cartela momentan, dar o sa mai incercam la Optus sa ne facem si ceva abonamente, ca oricum nu avem decat un telefon decodat si ne mai trebuie inca unul pe care am vrea sa il luam la abonament. Un Iphone 5 de exemplu costa 10$ pe luna in plus peste un abonament de 60$/luna, iar un Samsung Galaxy S3 este 6$/luna in plus peste abonament, la australieni pretul telefonului fiind impartit pe 24 de luni cat are abonamentul (un fel de luat in rate daca vrei). Oricum iesi mai ieftin, la Samsung de exemplu 6$*24 de luni = 144$ in timp ce un telefon nou S3 am vazut cu 747$ la liber.
Booon. Si te hotarasti sa incepi cu telefonia, ca e mai urgenta. Retele de telefonie mobila sunt cate vrei, incepand cu Telstra, continuand cu Optus, Virgin Mobile, Vodafone si asa mai departe. Cea mai buna (si scumpa, evident) este Telstra, un fel de Romtelecom de la ei. Noi am ales insa Optus. Booooon, acu, ca sa iti cumperi cartela este simplu ca si la noi, pur si simplu o cumperi si o activezi. Optus are o cartela cu 30$ credit, de asta ne-am luat si noi. Am vrut insa sa ne facem abonament. Ei, aici se complica lucrurile. Ai nevoie de o identificare de 100 de puncte. Ce inseamna asta - practic, ei au toate actele impartite in 4 categorii - A, B, C, D si pentru fiecare act din fiecare categorie primesti un anume punctaj. Si evident, trebuie sa aduci atatea acte astfel incat sa faci 100 de puncte. In categoria A sunt in principiu actele de identitate - Australian Driver License (de care noi n-avem inca), Australian Passport (de care iar nu avem) si International Passport - d-asta avem. La B sunt printre altele card Cetrelink (de care n-avem), carduri si permisuri de vanatoare sau pescuit sau de condus barci si altele similare. La C intra cardul Medicare (pe atunci nu il aveam, a venit abia acu vreo saptamana), cardul de credit sau debit (d-asta aveam) si orice alte acte de pe la banci sau guvern (extras de cont de exemplu de la banca). La D sunt bagate facturi de utilitati pe numele tau de la casa (de care iar nu aveam, ca abia am luat casa in chirie si inca nu au venit facturile pe numele nostru). In concluzie, greu, foarte greu pentru un emigrant proaspat venit sa isi poata face un abonament la mobil.
Similar si la Telstra pe care ii alesesem pentru net. Aici, dupa toata tevatura cu alea 100 de puncte (aici aveam deja cardul medicare si am reusit sa le facem - la mobil nu am mai incercat, dar o sa ne mai ducem) am dat peste alta traznaie - credit check. Adica un fel de "poate asta sa plateasca abonamentul sau nu?". Evident ca la intrebarile din formularul de credit check (formular online pe care il completa vanzatorul) nu prea am avut raspunsuri - chestii gen de cat timp locuiesti la adresa curenta, unde ai locuit pana acu in ultimii doi ani, acte australiene (mor astia de dragul permisului de conducere australian, pe cuvantul meu, de parca daca m-ar lua dupa pasaportul international nu m-ar gasi), job iar nu avem inca, fima pe care mi-am facut-o e nou nouta si nu are nici un fel de trecere... in concluzie, calculatorul ne-a zis frumos pas, ca nu trecem de credit check. Asa ca ... cucu abonament la net. Vanzatorul de acolo, un tip destul de amabil, ne-a zis asa, neoficial, ca daca venim cu permisul de conducere o sa trecem de credit check-ul ala.
In concluzie... la mobil ia de vorbeste pe cartela si la net.. vezi si tu pe unde faci rost (exista si internet cafe-uri) ca nu e rost de luat net de pe la astia. Noi avem mare noroc cu vecinii nostri (multam fain de tot) ca ne-au permis accesul pe router-ul lor de net, cat despre telefonia mobila, stam pe cartela momentan, dar o sa mai incercam la Optus sa ne facem si ceva abonamente, ca oricum nu avem decat un telefon decodat si ne mai trebuie inca unul pe care am vrea sa il luam la abonament. Un Iphone 5 de exemplu costa 10$ pe luna in plus peste un abonament de 60$/luna, iar un Samsung Galaxy S3 este 6$/luna in plus peste abonament, la australieni pretul telefonului fiind impartit pe 24 de luni cat are abonamentul (un fel de luat in rate daca vrei). Oricum iesi mai ieftin, la Samsung de exemplu 6$*24 de luni = 144$ in timp ce un telefon nou S3 am vazut cu 747$ la liber.
duminică, 7 octombrie 2012
The Land Down Under - Fremantle
Fremantle este numele vechiului oras Perth, de fapt a primei colonii vest-europene de aici. Pentru noi, reprezenta orasul vechi, si eram destul de dornici sa il vedem, asa ca azi am fost sa facem o vizita in partea veche a orasului Perth.
Situat in partea de sud a orasului, Fremantle este oarecum similar cu centrul vechi al Bucurestiului. Foarte multe baruri, crasme si taverne, lume multa, case in stil vechi (englez-colonial) si o atmosfera de weekend. Ne-am plimbat cat ne-au tinut picioarele pe Esplanada, piata din Fremantle trebuie neaparat vizitata, un fel de Halele Obor dar mult mai spalata si cu o combinatie de mirosuri si arome de la tot felul de tarabe care fac fast-food-uri pe loc, de la celebrul hot-dog la sushi, mancare chinezeasca, indiana sau tailandeza. Noi am incercat cateva gogosi - foarte bune de altfel - si ne-am plimbat un pic prin piata - are pe langa mancare si haine si tot felul de suveniruri si alte astfel de zorzoane.
Pe strazi tot felul de performeri, azi am dat peste unul care canta la cimpoi dupa o melodie a formatiei AC/DC - pe care o pusese la boxe. Desi avea un cimpoi interesant care scotea flacari, ne-a atras mai mult atentia costumatia si aspectul general al lui care era... usor iesit din comun.
Am descoperit apoi fabrica de bere a companiei Little Creatures - unde am intrat si am baut o bere buna, direct din butoi cum se zice. Foarte frumoasa atmosfera si servirea, foarte multa lume ca na, era duminica si pe aici lumea nu se fereste de o bere pentru ca ai voie sa conduci dupa ce ai baut... relaxata viata.
Dupa bere ne-am plimbat prin port pe pontoane, pe langa plaja... frumos si relaxant. Are si Fremantle o istorie interesanta, dar destul de scurta. Din ce am citit, primii colonisti au fondat orasul Fremantle in 1829 - care a devenit rapid o colonie-inchisoare pentru cei mai rai din Anglia care erau adusi aici cu vaporul si pusi sa munceasca la ridicarea coloniei.
All in all, un weekend frumos, placut. Mai avem de descoperit multe in Perth, dar pe zi ce trece orasul ne place din ce in ce mai mult. Nu o fi al mai grozav din Australia (era cineva pe forum care zicea ca e un fel de Ploiesti al Australiei), dar este mult, mult, mult (am zis mult?) peste orice oras din Romania la aproape orice capitol pe care doriti sa-l mentionati.
Situat in partea de sud a orasului, Fremantle este oarecum similar cu centrul vechi al Bucurestiului. Foarte multe baruri, crasme si taverne, lume multa, case in stil vechi (englez-colonial) si o atmosfera de weekend. Ne-am plimbat cat ne-au tinut picioarele pe Esplanada, piata din Fremantle trebuie neaparat vizitata, un fel de Halele Obor dar mult mai spalata si cu o combinatie de mirosuri si arome de la tot felul de tarabe care fac fast-food-uri pe loc, de la celebrul hot-dog la sushi, mancare chinezeasca, indiana sau tailandeza. Noi am incercat cateva gogosi - foarte bune de altfel - si ne-am plimbat un pic prin piata - are pe langa mancare si haine si tot felul de suveniruri si alte astfel de zorzoane.
Pe strazi tot felul de performeri, azi am dat peste unul care canta la cimpoi dupa o melodie a formatiei AC/DC - pe care o pusese la boxe. Desi avea un cimpoi interesant care scotea flacari, ne-a atras mai mult atentia costumatia si aspectul general al lui care era... usor iesit din comun.
joi, 4 octombrie 2012
The Land Down Under - Danutz
Zilele astea am stat mai mult pe langa casa, in teorie cu lucrul, dar in practica asteptand plansele de arhitectura care au venit abia azi. A fost liniste, de asta nu am mai scris nici pe blog, ca nu prea am avut noutati. Astazi insa m-am hotarat sa va povestesc un pic despre alcool si cum se bea aici in Australia.
Fiind o tara modelata dupa principiul englez, in Australia se bea sanatos. Dar, deoarece multa lume are serviciul conditionat de consumul de alcool (de exemplu sunt foarte multe santiere unde se fac teste de alcolemie zilnic la intrarea in santier - se sufla in fiola), in timpul saptamanii lumea nu se inghesuie sa bea. In schimb, cand vine weekendul, se recupereaza masiv. Bautura aici insa nu o gasesti la supermarket. Orice contine alcool se vinde doar la magazinele de alcool (liquor store). Exista chiar si magazine de bauturi alcoolice cu sistem de drive-thru - intrii cu masina, zici ce vrei, baietii iti pun in portbagaj, platesti si pleci. Chiar langa noi se afla un astfel de magazin, se numeste Thirsty Camel (Camila cea setoasa pe romaneste - logo-ul este o camila cu limba scoasa).
Preturile variaza foarte mult chiar si de la un magazin la altul, dar in general o bere la 0.33 se gaseste pe la 3 dolari. Un six-pack costa 14-15 dolari. Noi cumparam insa la case - adica o cutie cu 4 six-pack-uri, deci 24 de beri - undeva intre 37 si 40 de dolari, in functie de unde o cumperi. Preturile sunt pentru genul de bere pe care o bem noi - Toohey's Extra Dry. Un case de Carlsberg este vreo 39-40$, iar unul de Corona trece de 50$.
Fiind o tara modelata dupa principiul englez, in Australia se bea sanatos. Dar, deoarece multa lume are serviciul conditionat de consumul de alcool (de exemplu sunt foarte multe santiere unde se fac teste de alcolemie zilnic la intrarea in santier - se sufla in fiola), in timpul saptamanii lumea nu se inghesuie sa bea. In schimb, cand vine weekendul, se recupereaza masiv. Bautura aici insa nu o gasesti la supermarket. Orice contine alcool se vinde doar la magazinele de alcool (liquor store). Exista chiar si magazine de bauturi alcoolice cu sistem de drive-thru - intrii cu masina, zici ce vrei, baietii iti pun in portbagaj, platesti si pleci. Chiar langa noi se afla un astfel de magazin, se numeste Thirsty Camel (Camila cea setoasa pe romaneste - logo-ul este o camila cu limba scoasa).
Preturile variaza foarte mult chiar si de la un magazin la altul, dar in general o bere la 0.33 se gaseste pe la 3 dolari. Un six-pack costa 14-15 dolari. Noi cumparam insa la case - adica o cutie cu 4 six-pack-uri, deci 24 de beri - undeva intre 37 si 40 de dolari, in functie de unde o cumperi. Preturile sunt pentru genul de bere pe care o bem noi - Toohey's Extra Dry. Un case de Carlsberg este vreo 39-40$, iar unul de Corona trece de 50$.
Cum insa Thirsty Camel-ul de langa noi este oarecum scump, de fiecare data cand avem ocazia mergem la un magazin mai mare - la Danutz - Dan Murphy pe numele lui. Aici lucrurile sunt mai ieftine, un case de Toohey's Extra Dry costand 38$ fata de 42$ la Thirsty Camel-ul de langa noi. Cum azi de dimineata Adi a descoperit ca exista in complexul unde se afla si Dan Murphy un magazin de telefoane care ii poate decoda si telefonul lui adus din Romania - un Huawei, am zis sa dam o fuga cu bicicletele pana acolo si sa mai luam si niste bere ca tocmai ramasesem fara.
Dan Murphy este cam cat jumatate de Kaufland de mare, plin ochi numai cu bauturi alcoolice. Are inclusiv un walk-in fridge - adica un frigider imens in care intrii cu tot cu cos de cumparaturi (cos d-ala gen Kaufland sau Carrefour) si iti iei direct de la rece aproape orice doresti - de la butoiase de bere Heineken pana la case-uri de Corona. Foarte la moda printre australienii de p-aci este whiskey-ul cu cola. Cum azi e vineri si noi ajunsesem pe la pranz, magazinul era plin, se statea chiar si la coada la casele de marcat.
Ne-am luat si noi case-ul de Thooey's si dupa ce am iesit din magazin am deschis cutia si le-am impartit - cate doua six-pack-uri in rucsacuri de fiecare si inapoi pe biciclete si acasa. Trebuie sa recunosc ca a fost mai greu la intoarcere, imi era si foarte sete si se mergea mai mult la deal, eu sunt mare si gras asa ca am scos limba de un cot. Am ajuns acasa cu chiu cu vai - dar mi-a placut, chiar trebuie sa fac mai mult sport, sa mai slabesc si eu.
marți, 2 octombrie 2012
The Land Down Under - Back to work
Si a venit ziua de marti... dupa un weekend fantastic, inapoi la munca. Din fericire, azi am avut o zi usoara, ca nu prea am avut ce lucra deoarece cei pentru care lucrez nu mi-au trimis inca planurile de arhitectura, asa ca am cam frecat menta. Mi s-a stricat insa mouseul, asa ca mai pe dupa-amiaza m-am dus cu Simona in Mirrabooka si mi-am cumparat altul. Pe la magazine, un mouse bun este cam 30$, mult rau, asa ca am cautat pe cel mai ieftin si am gasit la The Reject Shop la 5$. Am mai luat si cate ceva de mancare de pe la Woolworths, Simona a mai luat de pe la Big W o oala mare ca sa poata sa faca o ciorba care sa ajunga la 4 persoane sa manance de macar doua ori. In rest, liniste azi, am stat pe langa casa.
A, la plecare spre Mirrabooka, in parcul din fata casei niste vecini pusesera un TV urias, Philips. Arata binisor, asa ca l-am chemat pe Adi si l-am adus la noi in casa si l-am montat, merge perfect. E usor zgariat, dar nici nu se vede daca nu te uiti cu atentie. Fata de vechiul TV e mult mai mare (si mai greu, am scos cu Adi limba de un cot cand l-am carat din parc pana la noi acasa - adica am trecut strada). Avem o antena digitala pusa pe casa, dar nu prindem decat 5 canale pentru ca TV-ul nu are decodor digital asa ca prindem doar canalele care transmit analog. 5 sunt mai mult decat suficiente pentru noi, oricum ne dezobisnuisem de TV de acasa. Au Telstra si home TV, insa posturile cu adevarat bune se regasesc pe asa numitul Foxtel, un fel de pay-per-view, destul de scumpicel pentru noi momentan. Poate dupa ce ne-om angaja toti o sa ne punem, desi personal nu prea tin ca nu-s asa mare fan al TV-ului. Mai degraba un internet mai stralucit ar fi mai bun, dar nasolii aia de la Telstra nu vor sa ne faca contract ca nu avem permis de conducere australian (de fapt, acte australiene - permis sau pasaport de australian).
Apropo de permis, am inceput sa studiez cartea de conducere, nu e grea, am si facut cateva teste pe net, sunt foarte accesibile. Problema este testul practic, unde desi am condus cativa kilometri buni masina lui Stefan inca am probleme in a imi aduce aminte ca trebuie sa ma uit mereu mai intai in dreapta si apoi in stanga. De asemenea, astia p-aci sunt nebuni cu uitatul in unghiul mort al masinii de fiecare data cand schimbi banda, asa ca trebuie mereu sa intorci capul ca sa verifici daca e cineva sau nu. Mai studiez insa un pic si peste o saptamana doua trebuie sa ma duc sa ma inscriu sa incep si aceasta batalie.
Cam astea au fost vestile de azi. Maine se anunta alta zi linistita... dar vom mai vedea atunci.
A, la plecare spre Mirrabooka, in parcul din fata casei niste vecini pusesera un TV urias, Philips. Arata binisor, asa ca l-am chemat pe Adi si l-am adus la noi in casa si l-am montat, merge perfect. E usor zgariat, dar nici nu se vede daca nu te uiti cu atentie. Fata de vechiul TV e mult mai mare (si mai greu, am scos cu Adi limba de un cot cand l-am carat din parc pana la noi acasa - adica am trecut strada). Avem o antena digitala pusa pe casa, dar nu prindem decat 5 canale pentru ca TV-ul nu are decodor digital asa ca prindem doar canalele care transmit analog. 5 sunt mai mult decat suficiente pentru noi, oricum ne dezobisnuisem de TV de acasa. Au Telstra si home TV, insa posturile cu adevarat bune se regasesc pe asa numitul Foxtel, un fel de pay-per-view, destul de scumpicel pentru noi momentan. Poate dupa ce ne-om angaja toti o sa ne punem, desi personal nu prea tin ca nu-s asa mare fan al TV-ului. Mai degraba un internet mai stralucit ar fi mai bun, dar nasolii aia de la Telstra nu vor sa ne faca contract ca nu avem permis de conducere australian (de fapt, acte australiene - permis sau pasaport de australian).
Apropo de permis, am inceput sa studiez cartea de conducere, nu e grea, am si facut cateva teste pe net, sunt foarte accesibile. Problema este testul practic, unde desi am condus cativa kilometri buni masina lui Stefan inca am probleme in a imi aduce aminte ca trebuie sa ma uit mereu mai intai in dreapta si apoi in stanga. De asemenea, astia p-aci sunt nebuni cu uitatul in unghiul mort al masinii de fiecare data cand schimbi banda, asa ca trebuie mereu sa intorci capul ca sa verifici daca e cineva sau nu. Mai studiez insa un pic si peste o saptamana doua trebuie sa ma duc sa ma inscriu sa incep si aceasta batalie.
Cam astea au fost vestile de azi. Maine se anunta alta zi linistita... dar vom mai vedea atunci.
luni, 1 octombrie 2012
The Land Down Under - Welcome to Paradise
Vine o vreme in viata fiecarui emigrant in Australia cand mai lasi gandurile de joburi, de mobilat casa goala pe care tocmai ai inchiriat-o sau de vazut canguri si incepi sa descoperi un pic orasul si locurile unde o sa traiesti de acum incolo. Ei bine, in acest weekend, multumita si vremii foarte frumoase care a tinut cu noi, temperaturile ajungand si la 34 de grade, am fost la plaja. Duminica am mers la Lancelin, un orasel la vreo 115km nord de Perth, unde exista niste dune de nisip alb. Acolo, oricine are o masina 4x4 poate sa se "dea" pe dune cat il tin rotile. Este ceva cu adevarat diferit, dune de nisip nu mai vazusem inca, nu mai zic de peisaj care parea extraterestru.
Din pacate, pe mine ma tot bate la cap de vreo doua zile o raceala, asa ca am evitat sa fac baie in ocean, apa este totusi destul de rece inca. Am intrat doar pana la genunchi, dar restul prietenilor nostri au facut baie fara nici o problema. Seara s-a incheiat cu un gratar facut la Two Rocks... sfarsitul perfect al unei zile absolut superbe.
Luni, in Perth s-a sarbatorit ziua reginei, asa ca lumea a avut liber de la munca. Si azi am fost tot la plaja, de asta data, in oras, la Mullaloo Beach. Mult mai aglomerata decat plajele pustii din nordul Perth-ului, evident, dar tot cu o apa superba si o organizare de nota 10. Pe plaja se intra trecand printr-un parc unde exista si locuri amenajate pentru gratar si pe sub copaci lumea care vrea sa stea la umbra isi intinde paturica si poate chiar face un picnic. Pe plaja... atmosfera de mare, dar fara terase si muzica urland in boxe, aici nu auzi nimic altceva decat vuietul oceanului. Este extrem de relaxant fata de plaja facuta la noi. Nu exista sezloange, fiecare sta pe cearsaful lui. Desi erau foarte multi oameni, nu numai ca aveai loc sa iti pui cearsaful cum vroiai, dar nici nu te calcau vecinii pe coada cand treceau pe langa tine pentru ca in Perth este atat de multa plaja incat nu exista (cel putin, nu am vazut eu inca) conceptul de cearsaf langa cearsaf cu o mica poteca lasata ca sa poata trece cineva. Aici erau si 5m pana la cel mai apropiat cearsaf.
Poza facuta de Stefan Cionca
Dupa un pranz rapid in orasel, am mers la plaja, mai exact la o plaja mai retrasa, la iesire din oraselul Lancelin. Plaja, pe numele ei Lancelin Back Beach, este o plaja salbatica, complet neamenajata, fara nici un fel de baruri, sucuri sau alte minuni pe care le vezi la noi pe plaje si este absolut superba. Seamana exact cu ce vezi in pozele cu paradisurile de pe malul marii pe care le vezi ca wallpapere pe la Windows. O apa extraordinar de curata, arata ca apa din piscina, un nisip alb superb si o vreme cu un cer senin fara nici un singur nor. Cu adevarat, Paradis!
Din nou, multumim lui Stefan pentru poze
Din pacate, pe mine ma tot bate la cap de vreo doua zile o raceala, asa ca am evitat sa fac baie in ocean, apa este totusi destul de rece inca. Am intrat doar pana la genunchi, dar restul prietenilor nostri au facut baie fara nici o problema. Seara s-a incheiat cu un gratar facut la Two Rocks... sfarsitul perfect al unei zile absolut superbe.
Luni, in Perth s-a sarbatorit ziua reginei, asa ca lumea a avut liber de la munca. Si azi am fost tot la plaja, de asta data, in oras, la Mullaloo Beach. Mult mai aglomerata decat plajele pustii din nordul Perth-ului, evident, dar tot cu o apa superba si o organizare de nota 10. Pe plaja se intra trecand printr-un parc unde exista si locuri amenajate pentru gratar si pe sub copaci lumea care vrea sa stea la umbra isi intinde paturica si poate chiar face un picnic. Pe plaja... atmosfera de mare, dar fara terase si muzica urland in boxe, aici nu auzi nimic altceva decat vuietul oceanului. Este extrem de relaxant fata de plaja facuta la noi. Nu exista sezloange, fiecare sta pe cearsaful lui. Desi erau foarte multi oameni, nu numai ca aveai loc sa iti pui cearsaful cum vroiai, dar nici nu te calcau vecinii pe coada cand treceau pe langa tine pentru ca in Perth este atat de multa plaja incat nu exista (cel putin, nu am vazut eu inca) conceptul de cearsaf langa cearsaf cu o mica poteca lasata ca sa poata trece cineva. Aici erau si 5m pana la cel mai apropiat cearsaf.
De data asta, multumim Mihaelei pentru poze
Corturile pe care le vedeti in poze nu sunt pentru oameni care faceau camping, suntem totusi pe o plaja din oras, ci sunt folosite ca sa poti sa stai la plaja la umbra. Seara cand pleci il iei cu tine.
All in all... un weekend de vis. Peisaje paradisiace, vreme superba si relaxare totala... iti aduce clar aminte de ce ai venit aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)